_ _

28 februarie 2023

Simfonia Vieții (4)




Lacrimi pe buzele tale înseamnă suferință, adusă de mine odat` intrat în viața ta, caut mereu să le sărut gândind la marea sărată lăsată-n urmă, cu valuri ce se sparg de țărm, cu gânduri și vise-albastre, soare și nori plumburii purtați de vânturi singuratice ce-aduc ninsori și ploi, privindu-le prin geamul așteptării ca să mă vezi venind, mi-e dor s-ajung, nu sunt departe, nu sunt aproape decât...e-atât de simplu, e-atât de complicat, eu sunt, eu vin și plec, așa cum trenul vieții mele o face oprind în fiecare gară imaginară a fiecărui an, lacrimi pe buzele tale înseamnă fericire uitată-ntr-o cămară a inimii ce bate încă pentru noi, te-ai ascuns când n-ar fi trebuit într-un tunel al timpului pierdut cotrobăindu-mi printre amintiri lăsându-mă fără cuvinte, clipele rămase-n urmă le-am adunat vrând să le păstrez apoi, adusu-mi-am aminte că te-ai pierdut în ascunzișurile tale fără ca eu să te fi găsit chiar dacă te-aș fi căutat, ai apărut apoi când nu m-am așteptat, părând atât de fericită fără mine și m-am întrebat de ce ești aici iar, de ce-mi tulburi prezentul cu ființa ta ce mă-nfioară și-mi spui că mă iubești, să cred că-ți este teamă de singurătate, aud cum timpul nostru bate iar la poarta sufletului meu și-l las să treacă peste mine crezând că-s mulțumit de el, de noi, de tine, de mine, de tot, umbrele șoaptelor tale mi se preling prin simțuri putând ca să le-ating privindu-te când nu mă vezi, valuri imense purtate de vântul iernii se sparg imaginar de malul imaginației mele infinite urmărindu-ți umbra deasupra lor, crezând că te întorci la mine, așteptând ca ele să vină și să plece așa cum tu o faci când trebuie și nu, chiar de nu te-am putut privi în ochi mi-e dor și-mi este teamă de iubire ce mi-am dorit-o atât de mult, scriu din nou acompaniat de un pian, aud apoi un contrabas doar viața mea-i un dezacord de note ce uneori sunt false, apoi un trompetist mă face să tresar gândind c-aș vrea să-mi fi aproape, singurătatea doare când inima pustie bate în ritm de dans murdar în doi, știi cine sunt, de ochii nu-ți pot vedea, îmi spui pe urmă că-ți este drag de mine, de te-aș putea atinge m-ai simți, lumini ale întunericului s-ar aprinde făcându-mi drum către necunoscut, viața-mi va prinde din nou viață, cerul mi-ar surâde chiar de-ar face-o dintre nori, iar ploaia-mi va spăla în amintire ca să rămâi doar tu, uitând de-un dezacord de note ce uneori sunt false, aștept să-mi scrii știind că n-ai s-o faci, aștept să vii știind că nici n-ai să pornești, aștept să mă alinți știind că n-o să poți, aștept să îmi zâmbești știind cât ți-e de greu, aștepți să-ți scriu știind că n-am s-o fac, aștepți să vin știind că nici n-am să pornesc, aștepți să te alint știind că n-am să pot, aștepți să îți zâmbesc știind cât mi-e de greu, aștept să îmi vorbești știind despre tăcerea ta, aștept să mă atingi știind cât de rece ești, aștept să te reîntâlnesc știind că nu va fi nicicând, aștept să mă iubești știind că n-ai să fi cu mine, ai venit plecând de-acolo, de unde n-am să știu ce-a fost iar tu, sunt sigur că te-ntrebi oare ce te așteaptă aici și ce va fi, de-ai veni mi-am zis mereu, n-ai să mai pleci lăsând în urmă-ți tristețe de-acolo de unde n-am să știu ce-a fost, am vrut să vii deși n-aș fi crezut s-ajungi aici la mine în universul meu, doar cu-n bagaj imens de sentimente ce le-ai păstrat în timp, doar pentru mine, ți-am scris într-o bună zi eliberându-mi sufletul pe esplanadă, nu era nimeni să mă fi văzut doar vântul și apa, ei mi-au zâmbit pe rând lăsându-mă discreți ca să-mi aștern imaginar toate cuvintele frumoase despre tine, când sunt singur și asta se-ntâmplă mereu scrutez orizontul vieții mele rămânând fără cuvinte, știind că o stea strălucește deasupra-mi fără s-o pot atinge și cât aș vrea deoarece tu ești acolo, nu ești cu mine, doar ea în fiecare noapte mă privește, îmi luminează visele și mă iubește știind că n-am s-o pot atinge și mă dorește în preajma ei s-o pot iubi și eu așa cum marinarii iubesc marea cu pescărușii ei zglobii, mă gândesc la tine pe unde ești, de ce nu vii, rămân fără cuvinte sunt doar cu ea, deoarece tu ești acolo, nu ești cu mine, însă te voi regăsi tu ești steaua mea ce-o pot atinge, doar tu mă poți iubi cu-adevărat și nopți la rând mă poți privi, visele să-mi luminezi doar tu, dar tu acum nu ești aici, dar tu acum nu ești cu mine, tu ești doar tu, vei știi dar mai târziu cine-s, tot ce-am să-ți scriu e-un rezumat al vieții mele derulată într-o altă lume uneori nebună, străină și ciudat de rea, alteori deschisă și senină așa cum este azi, o nouă zi din viața mea, parcă te văd citind cu ochii-ți frumoși, ce mult aș vrea ca să-i sărut, tu să-i închizi, lăsându-te pentru o clipă să visezi că ești cu mine, găsindu-ți buzele fierbinți, uscate de sete, de iubire, parfumul pielii tale împrăștiat de respirația vieții mă face să tresar, o clipă mă-nfioară neștiind ce-o să mă fac gândind la tine, preludiul, improvizația mea de moment fiind muzica imaginației ce ne cuprinde-n vâltoarea dragostei, a celei abstracte, virtuale, parcă te văd citind aici, te poți lăsa cuprinsă de-un sentiment ciudat, acela că eu sunt acolo, ochii-ți cu-n sărut ca să-i închid, găsindu-ți mai apoi buzele fierbinți, uscate, fiindu-ți sete de iubire, de-ai vrea să știi chiar mai târziu cine-s, deschide-ți sufletul din nou și lasă-l liber, nu-l mai opri și nu-l închide că-ți face rău, nemaifiind în stare să iubești, tu să mă crezi, nici ochii-ți să-i închizi și să visezi că sunt acolo lângă tine deschiși în realitate, iar dacă vrei ca să mă vezi și să visezi, închide-i cu-al meu sărut găsindu-ți mai apoi și respirația împrăștiind parfumul pielii ce mă-nfioară, iar mai apoi dar nu la urmă, buze fierbinți, uscate, fiindu-ți sete de iubire, zâmbet fardat găsesc pe propria-mi copertă a vieții încercând apoi s-acopăr riduri, ce-mi brăzdează sufletul, lăsând urme rimelate peste trecutul uitat, dezgolind umbrele celor pe care i-am iubit, sunt copleșit de săruturi calde neștiute, izgonite de buze cărnoase crăpate de vânt, arse de soare, atât de fierbinti, căutând apoi umbra trupului tău ascunzându-mă de iubirea ta ce mă doare, strigând fără vreun sunet ca cineva s-audă și să mă-ntrebe cine sunt, vino, mi-ai spus arătându-mi oceanul meu plin cu iluzii, aruncă-te în el debarasat de hainele trecutului, în tunelul timpului de azi și lasă-te purtat de mine iubindu-mă cum nimeni n-a știut, e-o neputință în a nu ști ce vreau, chiar dacă uneori știu cum să ajung acolo, vino, mi-ai spus arătându-mi orizontul vieții, străbate drumul până la apus cu mine și ai să fi fericită, iluzii, dorințe, trecut, tunel și vise, săruturi cu buzele cărnoase uscate de vânt, riduri și urme rimelate, strigăte de iubire și-un singur răspuns al meu...așteaptă, cât de frumoasă ești, înfățișare de Afrodită, ținută elegantă destul să-ntorc privirea după tine, sufletu-ți e curat și blând, deschis să-l pot cunoaște, cu un temperament aș spune ezitant și melancolic iar firea ta lucidă, pasională, visătoare, am remarcat a fi și rațională, imprevizibilă, of cât de dragă-mi ești, mi-am imaginat toate astea fiind aproape totul despre tine, dar mai așteaptă, vreau să-ți mai spun cum ești, ce importanță are, eu le-nșir aici și nici măcar nu te cunosc, dar ești așa, gândire logică, imaginativă și practică, atât de multe-s toate pentru mine, într-una singură femeie și unică ființă ce m-ar putea face fericit ești tu, așa cum îmi pot imagina, doar tu, iar pentru tine îmi pregătesc spațiul de lucru, un șevalet mai vechi lăsat de câteva ori în ploaie și sub soare, lemnul din care-i plămădit sorbind din viața mea chiar dacă uneori ne despărțim, el așteptând să-i dau culoare chipului tău frumos de Afrodită, destul să-ntoarcă soarele și norii privirea după tine, portret artistic imaginar și literar, de iubită...a mea.


Großsanktnikolaus, Banat

10 aprilie 2018


Protected by Copyscape