Am dat viaţă morţii.( Mi-a fost atat de dor.)

 

Struguri de catifea,

îmi umplu licoarea

nebăută încă din

cupa ce jumătate-i

plină cu veninul tău,

păstrat în pivniţa

inimii tale reci, ca

sloiuri de gheaţă polară,

nici gând să poţi să o

dezgheţi atât de rece e

şi-atât de-amară,

cruste de mucegai

se-adună peste-a

timpului scurs prin

paharele vieţii murdare,

stropi de dulce-amar

din vinu-ţi nebăut

de-atâta timp

se văd lucind

pe catifeaua strugurie,

a perdelelor vechi

şi-mbâcsite de fum,

iubire şi-ntuneric...

tablouri vechi în care,

burţi imense se văd

ieşind de sub

sacouri strâmte, pătate

cu otrava-ţi de mine

nebăută încă

şi care-aşteaptă-n

cupa ruginită,

femei cu decolteuri

mari şi largi,

privirilor flămânde

ce-aşteaptă un

simplu semn

în colţuri obscure,

se văd râzând şi licărind

la strugurii de catifea,

la catifeaua strugurindă,

având pe mese

cupe ruginite şi pline

pe jumate cu veninul tău,

e-un loc în care m-am

întors şi e ultima oară

când mă aştepţi lugubră,

rece şi întunecată,

doar ceva lumânări arse

pe chipu-ţi mai lasă

o pată de culoare,

decât murdarul uleios

şi uns de chelnerii grăbiţi,

s-aşeze carnea friptă şi

grasă pe bucăţi de lemn

sau chiar direct pe masă,

acum pot să văd

păianjenii imenşi

ţinuţi de tine şi ascunşi

printre cutii cu lucruri fine,

ei sunt nişte

monştrii-acum,

mai liberi ca oricând

sorbind şi ei

din cupe ruginite,

otrava ta care

pe jumătate paharul

mi-a umplut, e-o cupă

ruginită de fapt

ca toate de aici,

mi-e frică s-o privesc,

mi-e teamă s-o ating,

sunt totuşi aici

pentru ultima oară

locului să-i dau viaţă,

fiindu-mi dor de

ochii tăi întunecaţi,

de ale tale buze

arzând ca-n iad,

mi-e dor de isterice

atingeri şi pline de venin

ce inima-mi atins-a

de-atâta timp,

de pivniţa întunecată-n

care mi-ai dat

sărut după sărut,

mi-e dor de chelneri

unsuroşi şi de

priviri ale femeilor cu

decolteuri mari şi largi,

lăsând să iasă afară

ceea ce noi putem

numi plăceri carnale...

sunt în sfârşit aici,

unde n-am vrut

ca să mai fiu,

cu gesturi tremurânde

m-aşez la masa ta

pe care printre cerceii

ieftini, brăţări

roşii-albastre şi

pahare goale, stă

neatinsă încă otrava-mi,

într-o cupă ruginită

şi mă gândesc, of iată,

că dintr-o sorbitură

am băut-o toată,

mi-a fost atât de dor,

acum sunt lângă tine,

am dat viaţă morţii în

pivniţa cu strugurii de

catifea, printre

păianjeni-monştrii, chelneri

burtoşi, femei cu

decolteuri mari, printre

pahare goale unse şi

murdare, printre otrăvuri,

toate ale tale

şi catifeaua strugurindă,

pe care...

ne-am iubit cândva.

 

 

 

Costi Pop

Zipf, Austria

24 decembrie 2013

Aruncând cuvintele în mare

Să-mi scrii

pe cerul

albastru,

când

sunt plecat

ca acum,

să mă întorc

văzându-l plin

de cuvinte

ale tale, doar

pentru mine,

să le adun apoi

pe toate

la-ntâmplare,

să le iau

pe rând

pe fiecare,

aruncându-le

în mare

să le spele

de vise,

să le urce

pe valuri,

uitându-mă

în zare după

cuvintele tale,

șoptindu-le

apoi să se

întoarcă

la mine, că

m-am întors

și eu

de-acum, după

atâta timp

la tine,

cuvinte

surâzând

lăsatu-le-am

știi bine,

la poarta

cerului albastru

să te întâmpine

și altă dat`,

atunci când

iarăși sunt plecat,

să-mi poți 

scrie cuvinte

despre tine,

să le adun apoi

să le iau cu mine

pe drumul

ce nu eu

l-am creat,

așa mi-a fost

că să-l străbat

de-atâta vreme

fără tine,

să-mi scrii, pe

ceru-albastru

dimineața

pe la ora zece,

când visele

demult s-au

reîntors

în noapte,

iar dorul meu

de tine

poate-mi trece,

chiar dacă

mi-aduc aminte

de iubire și

de șoapte,

cuvinte scrise

de tine, altele

decât cele

pe care eu

le-am adunat,

aruncându-le

apoi în mare

la-ntâmplare,

îți voi scrie

pe cerul

plumburiu

și trist ca mine,

singur ca și el,

doar aripi

îl străbat

în zbor, fulger

ce-aduce tunet,

cuvinte, ce pot

să-nsemne

un mister,

scrise

pentru tine,

de mine,

om ce-aduce

ploaia uneori,

stropi ce se

preling pe

buzele-ți ce

dau în clocot

și mă întrebi

apoi, la ce

gândesc...

știi bine

că nu pot

să mă prefac,

mai bine tac,

pot chiar

s-aștept

să-mi scrii

n`apoi, când

cerul meu

s-aduce-n

treaba lui,

haotic,

portret de

metamorfoză,

adunat dintre

cuvintele

din mare,

ocheade

femeilor

absente

pierdute-n

zare,

iertându-mă

c-am fost

mereu așa,

lăsat la poarta

cerului

plumburiu,

anunțând furtuni

de vânt, cu ploi

de apă vie,

păcătosul

fără de cuvinte,

doar cu cele

ale tale, scrise

pe cer albastru,

căutându-mă-n

ceasuri

din noapte

uitând de mine,

găsindu-mă

în amintirea ta.

 

 

 

Costi Pop

Austria,

08 februarie 2017

Dintr-un aproape-albastru

M-am ascuns,

de soare

și de tine,

acum când plouă

îl caut și...

nu te mai găsesc,

că îmi lipsești sau

e neputința mea

să văd în realitate

copleșit de

gânduri, planuri,

lăsând timpul

doar să treacă

crezând că voi reuși

să-ți fiu, doar eu,

azi

m-am uitat

după ieri,

lăsându-mă

chiar s-o ating

și n-am văzut

decât frânturi ce

nu se mai repetă

decât răceala ta,

a vremii de afară

și-a unui pian

dintr-un

aproape-albastru,

ce-mi picură

prin vene

serul iubirii

ținut o vreme-nchis,

ascuns de mine

printre gânduri,

sentimente,

pasiune și emoții

acum, am să tac,

ce credeți că

numai eu

sunt vinovat,

e vântul

ce ploaie a adus

și soarele care

de astăzi s-a ascuns,

pianul dintr-un...

aproape-albastru

care mă face

să iubesc, să uit,

să nu mai văd

ziua de ieri,

doar cea de azi,

iar dacă

Cerul o vrea

și cea de mâine

stăpânind un suflet

de ne-nțeles,

fermecat

de magia ce vine

dinspre tine,

plângând cu picuri

mai mari decât

sunt cei de-acum,

uitându-mă la ei,

că doar tu

nu ești aici

să te iubesc,

să te privesc,

să-mi spui ce vrei,

chiar și minciuni

cum știm noi

să le spunem

câteodat`,

nevinovați

ce se iubesc

fără cuvinte,

pe muzică de-un

aproape-albastru,

trăgând apoi

cortina peste

prezentul nostru

de iubire,

ce-o fi mâine cu el,

că ieri...

a fost dezastru.

 

 

 

Costi Pop

Undeva, aproape-departe

GrosSanktNikolaus, Banat

03 octombrie 2016

SIMFONIA VIEȚII (25)

Dragii mei, eu sunt relativ bine, după multe evenimente legate de această pandemie...din care am ieșit cumva, fără să am simtome grave, uff ce situații complicate ! Mă bucur să știu că unii din voi reveniți aici când vă este dor de blog, mă rog, am vrut să cred că așa e, însă știu cum stau treburile astea, totul e virtual și viața se scurge oriunde am fi și de aceea vă doresc cu respect și drag de voi, sănătate și bucurii în viața voastră ! Citiți de vreți ultima proză scurtă, mulțumindu-vă!  

Labirinte întortocheate ale vieții mele sunt deschise, unele-s inundate în lacrimi voluptoase ale unui destin ireversibil ce nu pare a fi deloc o iluzie, ar putea fi despre frumusețe, adevăr, o împlinire a existenței mele, un sens responsabil găsit în aceasta căutându-mi resturile vieții ascunse într-un fel de filozofie proprie, undeva departe, de unde-am revenit mereu însoțit deseori de apusuri de soare și de răsărituri memorabile, energia-mi zilnică ce-mi vindecă sufletul și-mi reamenajează confortul psihic amăgit de regrete, uneori sunt furios pe mine, alteori indiferența ce stă comodă pe una din fețele monedei își arată valența și intensitatea așteptând ca cenușiul zorilor să-mi acopere sufletul apoi gândurile-mi îmbrăcate în cele mai simple forme, așează în mintea mea întrebări, de ce a trăi înseamnă a suferi, de ce mă îndepărtez de sensul vieții pe care nu am reușit să-l cunosc al iubirii, lacrimile inundând propriu-mi răspuns despre adevărul izgonit din mine, încercând să transced prin criza ce mă stăpânește de parcă n-aș exista, alchimia sufletului deschizându-mi orizontul către propria-mi individualitate și trăire, enigme cu și fără conținut pregătite să încheie cu mine afaceri ale destinului meu, ale unei libertăți dobândite târziu, așezându-mă firesc între viață și spirit, bine și rău, încercând să pătrund sensul, esența a ce sunt și-aceea ce nu sunt urcând treptele vieții cizelate de pașii mei printre atâția, străbătuți de lumea din juru-mi, spălate de picuri ale ploilor nemăsurate, destule să inunde durerile ce mi-au tulburat existența atenuate de arta ce mi-a urmat pașii, m-a cuprins în brațe acceptându-mă, fermecat de jocul în care am rămas urmând drumul unei moralități simple și liberale, pândit de himerele iubirii, fără regrete, căutând respirația fiecărei zile spunându-ți de-atâtea ori te iubesc fără să m-auzi, căutând viața printre rămășițele ei neavând nimic de pierdut decât poate, propria-mi filozofie despre iubirea către tine murind apoi singur de-atâta așteptare odată cu toate cuvintele ce m-au însoțit, căutându-le agitat mai înainte prin mare și râuri de munte, printre firicelele de nisip spălat de ape și ploi de vară, dogorit de Soarele ce mi-a încălzit destinul și de care vom uita în curând, crezând că vom putea lua cu noi măcar din amintiri și de ce nu din regrete întrebându-ne dacă vom putea până atunci să ne vedem în prag de ușă zâmbind, în diverse metamorfoze ca doi oameni ce s-au iubit cândva într-un orizont nevăzut al gândirii noastre, întrebând marea în străfunduri, de ce fericirea e legată de suferință ieșind la suprafață efemerul mizeriei lumii lovind inima umanității, întorcăndu-mă din partea cealaltă a binelui forța-mi interioară luând o formă ușor primitivă, fără logică, ieșind parcă dintr-un sac cu iluzii aruncat de Platon în care, recunosc că la rându-mi m-am uitat în el, avându-l în preajmă desigur imaginar pe doctorul Freud care încerca să modifice realitatea pentru a nu știu cât-a oară, dealtfel și voi știți că " ceea ce este adevărat la Freud nu e ceva nou, iar ceea ce este nou nu este adevărat ", însă mă veți crede dacă afirm despre suflet că e același veșnic, divin, nemuritor, indisolubil și simplu, păstrând în acesta demnitatea-i ce mă duce deseori la esență știind că prin el voi ajunge nemuritor, fără nicio temere, fără gândire, într-o deșertăciune creată de propria-mi existență ce s-a arătat de cele mai multe ori a fi la granița unei lumi apropiate mizere ce mi-a adus atâta nefericire, agățându-mă de multă vreme de acest "Cogito Ergo Sum "-ul lui Descartes, acest "Cuget deci exist ", însă nu mă îndoiesc de existența propriului meu corp care tresare gândind la tine, rătăcind într-o realitate ciudată ce se confundă și se-afundă-n întunecimi în care nu poți pătrunde, care emană dezordine, nefericirea făcând intelectu-mi să delireze pornind pasiuni dintr-un raționament sălbatic, revelație a mea ca om, ce nu-ți poate desluși misterele, singur fără tine nefiind nimic, venindu-mi în minte acum cuvintele lui Karl Jaspers fără ca să-l pot gândi, fără să pot da sens vieților noastre în adâncul sublim al inimilor conturându-se un fel de iubire inexprimabilă reușind să-mi pierd rațiunea, văzând parcă Soarele ofilit după această vară isterică, dogoritoare care-a uscat totul, răcoarea începutului de octombrie simțindu-se, ploile și furtunile începând de ieri și care nu-mi pot alunga gândul către tine, întipărită în memoria imaginației, a zilei de azi, în viitor, în toate amintirile și dezarmat în fața acestei noi boli ale Terrei pe care mă chinui s-o port și s-o ignor invocând focul eternității, îndepărtarea de tine aducând neliniște la ușa vieții mele triste, nerenunțând la speranțe însă, privind la culorile ei pale cum se revigorează, amestec al pasiunii și esenței sentimentelor care ar putea renaște pentru că ești plină de farmec, aidoma ploii care-mi inundă orașul îndoliat de alegerile recente întrebându-mă dacă ar fi posibil să purtăm voaluri sinistre fiindu-ne și mai greu să recitim legătura noastră, știind amândoi că putem fi stăpâni pe ceea ce gândim, niciodată însă pe ceea ce simțim draga mea, ce mult aș da ca totul să vibreze în mine să pot da un farmec special Universului, afișându-mi pasiunea către tine chiar dacă obișnuința de-alungul timpului ne-a alterat dorințele făcându-ne să ratăm din nou întâlnirea cu fericirea și-așa efemeră, privind-o acuma la ora asta ce-i lipsită de lumină, e-un târziu aproape de miezul nopții, aceeași "Improvizație" a lui Ólafur Arnalds de-o vreme, de care nu mă satur, iluzii împrăștiate parcă de propria-mi umbră încărcând să te uit fie și imaginar, virtual nereușind decât să te doresc și mai mult, fără tine Universul s-ar prăbuși în haos, în sufletul lui amețitor m-aș lăsa dus în vâltoarea lui să mă înec cu licorile uitării, să mă înec printre sunetele melodiei "Alone Together" a lui Chet Baker, fără să-mi pierd raționamentul de-a umple minutele în ceasuri libere, ducându-mi gândurile ca niște stafii în preajma lui Bach ce-mi transcede adâncul inimii și-a lui Shakespeare, a lui Brâncuși, sculptorul timpului și-n odaia cu picturi a lui Grigorescu chiar dacă aș rămâne incapabil să-mi exprim mai apoi gândurile paralizate în ceața mintală, unde imaginea ta mă ține captiv într-o stare metafizică de un întuneric abstract, pierzându-mă încet printre sunete, în armonia Lumii mari și rele pe cerul căreia mereu sunt sclipiri albastre, cenușii cu sclipiri de mercur, imaginându-mi că pășim amândoi într-un decor sublim și tăcut ca doi romantici, împărțindu-ne o insulă pustie a iubirii doar pentru noi, trăind încă o dramă a relației noastre ce se stinge sau e mai bine să ne strigăm în ajutor simțurile și inteligența iar când tristețea va dispărea, ne vom căuta din nou, vom lupta oarecum din puterile noastre să ne regăsim sentimentele la ușă mereu și să ne recunoască alegându-ne culorile vieții din acel moment, aranjând lucrurile așa cum credem de cuviință plini de energie și forță, conștienți că putem ține piept lumii din exteriorul nostru ce încearcă să ne împiedice a ne iubi, provocând uneori răni chiar în ascunzișurile secrete ale vieții noastre intime, doi muritori supuși schimbărilor asumându-ne responsabilitatea de-a ne respecta îmbrăcându-ne atenți vorbele în cuvinte, dând sens evadării acestora în infinitul orizonturilor Universului cunoscut înțelegându-ți vorbele, zâmbetele, dorințele și privirea, durerile, acțiunile, fiind atent mergând mai departe în tăcere chiar dacă noi am învățat să ne negăm, chiar dacă am învățat să ne ascundem unul de celălalt sau poate ne aflăm la limita acelui univers necunoscut și plutim în derivă acceptându-ne soarta căutând sprijin în aventura vieților noastre, eu și tu deveniți banali într-o ecuație ce se degradează, cu un miez al iubirii gol cu-atât de multă tăcere între noi încât nu mai simțim nicio dorință, fără nici un dar din adâncurile neprețuitului căutându-ți privirea fără de care nu pot trăi mai bine, dorințele noastre fiind apoi dincolo de răspunsuri căutând negarea, predându-ne iubirilor ce ne pândesc dăruindu-ne lor în pragul unei noi toamne din viața noastră, făcându-mi curajul de-ați spune cât de mult te-am iubit ca și-acum, să ne reluăm drumul devenit noroios, să ne putem spune ceea ce fie am uitat fie n-am știut cum, tăcerile nesfârșite punând stăpânire pe spațiul iubirii noastre găsindu-mă alergând spre tine să-ți pot oferi și să găsesc puterea ei de-a te face să mă iubești.

          Costi Pop 

Undeva departe  

07 Octombrie 2020

Câteva poze recente, de pe cerul văzut din curtea casei mele. 

Despre joburi

Ati observat cu totii cat de multe firme,scot rand pe rand,cate un post pe piata locurilor de munca.Nu e nimic rau in asta,te determina sa complectezi cel mai bun C.V.,cu care crezi si speri sa-i sensibilizezi pe angajatori.De cele mai multe ori,aplicatiile facute pentru firmele cu pricina,raman nevizionate si fara vreun raspuns de regret sau multumire macar,din partea lor.Cat sunt de suparat pentru acest stil de tot rahatul,pe care-l abordeaza tot mai multe firme,ma voi controla totusi si voi scrie ca sunt niste neprofesionisti,slab pregatiti,fara personal adecvat,care dau impresia ca sunt aerieni.
De multa vreme,mi-am depus C.V.-urile,in diverse locuri,pentru diverse munci,pe multe site-uri,care mai de care pline de oferte.Iata mai jos cateva aplicatii facute de mine si fara vreun raspuns.Cei care-ti vad C.V.-ul,inseamna ca l-au citit si ...cam atat!E deajuns.?!

 

Job / Companie

Data aplicarii

Status

 

Mecanic intretinere
OSCAR DOWNSTREAM

1 septembrie 2012

nevizionat

 

AGENT VANZARI TEREN   - Anunt expirat
Romstal Imex SRL

1 septembrie 2012

nevizionat

 

Consultant Vanzari - Partener Vodafone   - Anunt expirat
Ilex - partener Vodafone

1 septembrie 2012

nevizionat

 

Colaborator vanzari   - Anunt expirat
SC. ITAL-KOL S.R.L.

31 august 2012

nevizionat

 

Agent vanzari teren (persoane fizice) - disponibil in toate orasele   - Anunt expirat
RCS & RDS

30 august 2012

nevizionat

 

Colaboratori
SC Euro Pontic SERV

30 august 2012

vizionat

 

Casier Incasator zona rurala
RCS & RDS

30 august 2012

nevizionat

(am sters din ele,anunturile fiind expirate).

N-ar fi mai bine,sa primesti un simplu raspuns,daca tot esti nevoit sa te conformezi atator formalitati,cerute de ei?Nu suntem in stare nici macar sa copiem procedurile de lucru in acest sens,practicate in alte tari,,ne complacem in mizeria lasata de P.C.R.

Stiti care este una din marile probleme ale firmelor de intermediere si recrutare forta de munca?Sigur ca stiti,BANII!Acestia iti cer pentru prelucrarea datelor din dosar,sume prea mari,unii din cei care s-ar potrivi muncii respective,fiind nevoiti sa abandoneze ideea si sa incerce prin alte mijloace,gasirea de informatii referitoare la posibila plecare intr-o alta tara.Sumele cerute,ajung sa fie de consistenta unui salar pe o luna de lucru,banii fiind imprumutati de multi,de la rude,prieteni.(400 lei prelucrare dosar,200 lei analize medicale,300 lei drumul,cazier si multe alte cheltuieli si apoi restul de bani,pe care-i trag din primul salar).Consider ca fiecare firma trebuie sa supravietuiasca si ar fi in stare,daca ar accepta plata tuturor cheltuielilor,din primele luni de castig,ale celor,carora le gasesc de lucru.Ar fi in real profit,dar in felul cum actioneaza acestea,m-as mira sa poata ramane pe piata.In final,deconectat de la orice speranta de a gasi de lucru fara sa platesc o caruta de bani,va multumesc inca odata pentru vizita aici,pe acest blog sarac.

Sa fiti iubiti,dar numai daca iubiti si voi.Sanatate tuturor!

Najee I Adore Mi Amor