BARBIZON (2)

Bonjour dragilor, se aude vocea puternică a "celui care-și numără pașii”, gândiți-vă la titlul cărții scrisă de el, prietenul și pictorul Cornel Vana, însoțit de Théodore Rousseau care-și ridică pălăria, întrerupând pentru scurtă vreme discuția despre acel curent numit academism, dar imediat după ce răspundem salutului îi văd încruntați, zâmbind apoi, știind că azi, se va discuta în hanul lui Père Ganne despre stereotipul lucrărilor de pictură, de lipsa de vigoare din execuții, de rupererea conținutului, indiferența de până deunăzi pentru mediul și viața înconjurătoare și pentru tot ce înseamnă contemporan.  

-Dacă așa stau lucrurile, intervine Jean-François Millet, pictorul impozant, cu barba-i deasă și vocea baritonală și ați adus aminte de goliciunea realității, nemaiavând nimic nou în ea, tot ce e viu dispare, am și eu un gol în stomac și-ar fi bine să ne retragem la han, unde ne-așteaptă ceilalți, ce ziceți, nu cred că e o ideea rea, apoi își mângâie barba zâmbind, știind dealtfel c-o să-l urmăm.  

Grigorescu îmi face semn că nu-i este foame, însă vom merge împreună cu aceștia și Cornel Vana, pictorul cu reflexii în lumea Apusenilor, regiune Transilvană, cuprinzând în lucrări satul și tot ce poate fi imaginat în specificul acestuia.  

-Madame Mariane (Mariana Brighinaru), i se adresează pictorul Jean-Baptiste-Camille Corot (cel mai mare pictor peisagist francez al secolului al XIX–lea, este pictorul care eliberează peisagistica de restricțiile impuse de neoclasicism, un maestru al picturii plein-air), ce-ați spune de o critică adusă de d-voastră, frumoasă doamnă, ultimei lucrări ale mele "Stejar la Fontainebleau", mi-ar face plăcere să vă aud părerea, v-am văzut picturile grozave, îmi plac enorm, dar și părerea d-voastră distinsă..(privirea-i se îndreaptă rapid spre mine, înțelegând ce dorește), da e d-na Alida Nagy prezentându-se apoi, zâmbindu-i galant însă d-lor le spun, iată cine se apropie, cu siguranță nu veți fi singur d-le Camille, veți avea parte de critici nu glumă, sunt doamnele Emilia Trandafir, Cojocaru Roxana și Galina Vieru încărcate cu ustensilele de pictură, pictorul Charles-François Daubigny, important pictor al Școlii de aici din Barbizon, precursor al impresionismului, intervenind spontan zicând "Le travaile en plein-air me manque".(Îmi e dor de lucrul în aer liber), referindu-se evident la pictură, apoi după ce se mai liniștesc discuțiile, pășind cu toții împreună parcă în urma lui Théodore Rousseau, ajungem în apropierea Hanului Ganne, e multă lume, au sosit câțiva pictori cehi, polonezi, elvețieni, belgieni, maghiari, sunt doi norvegieni și patru pictori veniți tocmai din Statele Unite ale Americii.  

-Vai tu Victorie (Victoria Spahiu), îi spune Aneta-Beatrice Filip, acest suflet călător, cum îi place să-și spună, pictura ei în acuarelă fiind de asemenea tehnica-i preferată, ce picturi aș putea face pe pereții ăștia, sunt perfecți pentru asta la ce mă gândesc eu, cred că voi discuta cu Père Ganne, însă nu acum, iată-l stând de vorbă cu prietenul nostru Cornel Vana, desigur lucrări de-a lui sunt încă pe pereții din interiorul hanului, ca multe alte picturi. Eu arunc o privire atentă d-nei Alida Nagy, într-un moment în care e preocupată cu aranjatul câtorva pânze primite de la Jules Dupré, în semn de admirație, ei bine, dacă ar ști în ce măsură o apreciez și eu, fără să manifest ceva anume, ar zâmbi cred. Îl văd pe Frédéric Bazille făcându-ne semn să-l asteptăm, cu siguranță fiind ceva legat de popasul nostru la Café Guerbois, unde așa cum am scris cu ceva timp în urmă, vom petrece câteva zile acolo, Maestrul Grigorescu întrebându-mă între timp, ușor apatic, dacă nu l-am văzut pe Ion Andreescu, răspunsul meu venind rapid pentru că-l văzusem dintr-o dată, la masă cu Alfred Sisley, pictorul și Maestrul Camille Pissarro și cu Amedeo Modigliani, în partea cealaltă de masă fiind și Gustave Moreau depărtat ușor de masă, șezând pe un scaun mai mult decât modest, privind lucrarea lui Narcisso Diaz de la Peña, e acolo și Eduard Manet pălăvrăgind cu Eduardo Diez, Manet mărturisindu-mi că este îndrăgostit de o pictoriță din grupul nostru, de d-na Silvia Ichim, a cărei picturi intitulate "Dincolo de nori", se află într-un studiu la masa alăturată, unde Constant Troyon explică prietenilor ceva legat de nuanțe și umbre, rugându-mă să nu spun nimănui, însă iată, acum v-am destăinuit vouă secretul, oricum vom pleca mâine de aici, lăsând în Barbizon atâția prieteni buni, pictori, sculptori, artiști ai literelor, care discută acum despre impresionismul așteptat atâta vreme, această mișcare artistică complexă, ce avea să desprindă arta modernă, de ce s-a numit până acum academism tradițional.  

-Pop, aud pe cineva strigându-mă și ridicându-mi privirea îl văd pe Manet îndreptându-se spre mine însoțit de Oscar-Claude Monet și Mariana Dobre îmbrăcată într-o frumoasă rochie în stil victorian, te rog să îi oferi din partea mea d-nei Silvia Ichim acest tablou, în semn de recunoștință că mi-a deschis o părticică a sufletului ce o știam întunecată și m-a tulburat atât de mult...  

-D-le Manet, vă înțeleg, aș fi putut să vă sugerez să-i înmânați personal pictura, însă apreciez sensibilitatea d-voastră și rugămintea va fi desigur îndeplinită, fără ezitare. Vom rămâne până mâine, având timp să împachetăm ce este nevoie, să lăsăm picturile noastre aici, vom face cadouri, împărțind prietenilor noștri, lucrările cu care am participat la expoziție, însă au rămas puține, restul fiind cumpărate de vizitatori sau artiști prezenți aici și să ne relaxam câteva zile în casa lui Frédéric Bazille, la Café Guerbois alături de ceilalți invitați, înțelegând că vor veni Gustave Caillebotte, Mary Cassatt, Claude Monet, Pierre Auguste Renoir, Paul Cézanne, Berthe Morisot, Camille Pissarro, Edgar Degas și Francesco Fillippini. De departe îi avem în grupul nostru veniți și pe d-na Mihaela Prescura cu soțul dânsei Căpitanul de Navă Viorel, prietenii mei , pe care-i văd acum discutând cu Maestrul Verdi.  

-Știu că deranjez, îi spun d-nei Alida, mă bucur să vă știu fericită, mai ales că aveți o companie plăcută în persoana lui Henri Matisse și care v-a făcut un cadou surpriză, câteva picturi semnate de el, însă observ că și d-voastră le-ați oferit pe toate, e un gest frumos, sunt încântat.  

-Dragă prieten știm amândoi ce înseamnă viața și eu am pictat multe tablouri, în special pentru mine, prieteni, cunoștințe, dar în momentul de față, doresc să ofer ceva, ce pot să realizez tuturor iubitorilor de pictură, odată cu trecerea anilor, am reușit să mă perfecționez tot mai mult, însă ceea ce mă răscolește pe deplin, este prezența dumnitale, acest aspect privindu-mă doar pe mine și te rog să nu mă întrebi nimic acum, de dragul prieteniei noastre.  

Buimăcit, mă strecor printre artiști, împiedicându-mă de câteva partituri căzute, mă aplec să le adun, văzând o mulțime de ochi privindu-mă zâmbitori și vocea lui Frederic Chopin, însoțit de vechii lui prieteni Bach și Mozart, îmi pare un pic răgușită spunându-mi un mulțumesc atât de prelung, precum sunetul pianului din preferata mea "Nocturne Op.9 No 2". Mă ridic simțind o mână greoaie pe umărul drept, de parcă ar fi a lui D-zeu și-l văd pe Beethoven vienezul zâmbindu-mi, dorind să mă semnez pe câteva lucrări pe placaj, uitând s-o fac mai devreme, mai precis ieri, când am împărțit tot ce-am avut, rămânând însă patru picturi pe cearșaf, apreciate de Frédéric Bazille lui având onoarea să le ofer. Privirile mele și ale câtorva doamne din grupul nostru se întâlnesc știind că va fi ultima seară, ultima noapte în Barbizon, neștiind la ce oră vom pleca mâine, eu zic că cel mai bine-ar fi în jurul orei 11:00, când vom fi cu siguranță pregătiți să plecăm, vestea bună fiind că vom fi însoțiți și de câțiva muzicieni care-și vor petrece alături de noi, timpul ce va veni. Pe Maestrul Grigorescu, cuprins parcă de-o stare melancolică sau ceva similar, îl văd acum citind dintr-un ziar franțuzesc, comentând alături de el, pe Giuseppe Verdi, care-l întreabă cum a fost cu putință să picteze atâtea care cu boi dar și-atâtea tărănci românce frumoase, atmosfera de aici fiind grozavă, grupul nostru încercând să rămână compact, Cornel Vana îndreptându-se spre mine cu o lucrare semnată de el spunându-mi...  

-Pop, pastreaz-o în semn de prietenie și te aștept la expoziția personală de la Sighișoara deschisă din 16 până pe 31 mai 2019, iar dacă nu poți veni, te aștept la Cluj, să vorbim.  

-Cornele, îi spun, bucuros dealtfel pentru cadou, ști bine cum îmi câștig existența, așa încât doar la Cluj Napoca ne vom putea reîntâlni, acum te las, îți mulțumesc, discutăm mai încolo, Maestrul Constantin Brâncuși, avându-l alături pe artistul Tiberiu Mursa, iată îmi face semn să-i însoțesc, discutasem cu ei mai înainte, să-i facem o vizită scurtă lui Auguste Rodin, care având ceva dureri la spate, n-a putut veni aici, Cornele încă o dată mulțam fain, nu rămân dator ști prea bine, am chiar la îndemână iată, o lucrare a mea, pe care te rog s-o primești cu prietenie, poftim, păstreaz-o de vrei. Ne strângem mâinile ca doi bărbați puternici, ne zâmbim, el căutând cu privirea imediat una din admiratoare iar eu, mă grăbesc să-i însoțesc pe cei doi prieteni sculptori, nu înainte de a-mi furișa privirile spre d-na Alida, care-mi zâmbește discret. Mă întreb dacă distinsul Maestru Verdi nu a uitat o literă de la Alida când a compus Aida, făcându-va sper să zâmbiți.  

Același Sigmund Freud, invitatul meu de data trecută, prezent și aici la Barbizon, cu vocea-i impresionantă le spune celor din jur, adresându-se parcă d-nei Onița Mureșan frumoasa și talentata noastră pictoriță , "Glumind, putem spune orice, chiar și adevărul ", apoi cu privirea spre aceeași frumusețe zice, "Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă" și văzând-o zâmbind adaugă, sărutându-i mâna celei mai de aproape, pictoriței Pătrașcu Mioara, evident emoționată, " Niciodată nu suntem atât de vulnerabili în fața suferinței decât atunci când iubim ", iar mai apoi când aplauzele celor din jur s-au potolit, cu ochii ațintiți asupra pictoriței noastre, parcă vrând s-o hipnotizeze, spune, după ce trage cu nesaț din celebra-i sipcă, "Într-o zi, privind în urmă, anii în care te-ai zbătut cel mai mult, ți se vor părea cei mai frumoși ani ". Îl aplaud și eu, grăbit să-i ajung din urmă pe sculptori, opriți preț de ceva vreme, să-l asculte pe artizanul psihanalizei, când aud vocea lui spunând:  

-Hei, d-le Pop, o clipă vă rog (în tăcerea inexplicabilă a tuturor îmi zice), "Din slăbiciunile tale, se va naște puterea ". Neștiind sigur la ce se referă, mă trezesc totuși aplaudând ca toți ceilalți, de parcă într-adevăr aș fi mai puternic dintr-o dată...  

-Mai am ceva, fiind sigur că mi se adresează, oprindu-mă să aud : "Singura persoană d-le Pop, cu care trebuie să te compari ești tu, cel din trecut și singura persoană pe care trebuie s-o întreci ești tu, cel din prezent ". Nu reușesc să îmi revin, copleșit de emoții, că altele se revarsă asupra mea, d-na Alida(De Verdi), glumesc, îmi spune că e îndrăgostită, mă gândeam la mine glumind, însă îmi dau seama că nu e așa, după ce o văd la braț cu Henri Matisse, îndreptându-se înspre grupul gălăgios "dirijat" de Maestrul Giuseppe Verdi, care-mi face un semn de salut. În drum spre Rodin, Maestrul Vasile Popa mă întreabă de poate veni și el, zicând că s-a plictisit, de vreme ce nu are acum timp pentru ceva schițe, asigurându-l că va putea face asta mâine, la Cafe Guerbois, bătându-l prietenește pe umăr, acesta schițând un zâmbet mai mult de complezență, văzându-i însă starea, îl înțeleg și-l invit cu noi. Ni se alătură Constantin Maxim, Florian Ștefan, pictorul acuarelist, prietenul meu bun, OMUL și regina Sofia al Spaniei, cum îmi place să-l am în memorie, Maestru ce finisează acuarelele ducându-le spre sublim, Constantin Mihălăchioaia și pictorul Florea Vâlcu rămas mai în urmă cu Silvia Stamatescu și Mihai Prepeliță, singurul care ne-a părăsit îndreptându-se către Paul Gaugin fiind Alexandru Ghinea, mereu supăratul. Aproape fugind, Alida îmi spune, totul e o joacă, parcă ai fi un copil...și chiar așa, eram un copil care-și imaginează scene uimitoare, ca acestea de acum, în care v-am invitat și pe voi, cei care ați citit până aici, sperând că mi-ați iertat povestea ciudată, avându-i lângă mine și pe cei care au loc în Istoria Artei, aleși la întâmplare, nerespectând vârsta acestora, în contextul prezenței în Barbizon, acest loc grozav, nevăzut de mine și pe voi prieteni virtuali ai mei, care veți avea, dacă nu un loc în cărțile de Istoria Artei, un loc sigur în inima mea, însă nu am decât să închei cu vorba lui Sigmund Freud, mulțumindu-vă :  

"Dacă tinerețea ar fi știut, bătrânețea ar fi putut...".  

Ne vom regăsi poate, la Cafe Guerbois, unde Maestrul Frederic Bazille ne va fi gazdă, avându-l invitat special, pe bunul meu ex-șef și prieten, Daniel Prigoană, până atunci însă, numa` bine tuturor!  

Cu drag al vostru prieten virtual și real  

Costi Pop  

Undeva departe,  

26 mai 2019  

Sursa foto: Pinterest