Dând sens vieții

Orice ai face,  

să știi,  

că te iubesc  

și-asta,  

se repetă mereu,  

e micul dejun,  

e prânz și cină,  

aer pur,  

oxigenându-mi  

iubirea,  

ce n-o mai știu,  

și totuși, o respir,  

dând sens vieții,  

așteptând primăvara  

să-mi surâdă,  

uitând  

de picurii de ploaie,  

călători ai toamnei,  

prezenți și iarna,  

lăsând uimire,  

pe chipul tău  

frumos,  

gândindu-mă,  

unde-am uitat  

poemul de iubire,  

scris în grabă,  

surâzând , melodiei  

ce-mi vibrează,  

prin simțuri,  

stând cu ochii,  

uneori închiși,  

sunetele ei,  

alunecând ușor,  

spre suflet,  

făcându-l,  

să tresară,  

întrebând,  

unde-i iubirea  

sinceră,  

de-odinioară ?  

Plouă și primăvara,  

dragul meu,  

mi-am imaginat,  

c-ai spus  

și vara, desculț,  

dansând în ploaie,  

ți-am răspuns.  

Fiori,  

ce se preling,  

prin simțuri,  

miracolul vieții,  

dorință,  

să te pot visa...  

Ce pot eu,  

face-acum, dacă,  

nu te mai pot iubi  

iar tu,  

închisă-ntre lăcáte  

parcă fermecate,  

nu mă poți ierta ?  

 

 

 

 

 

Undeva departe  

25 octombrie 2016