Că să te mai pot simți, așa fierbinte cum ești,
Așa rece, cum la final, sigur, voi fi...
Ne vom cuprinde-n brațe, doar tu o vei putea-o face,
Cum mi-am dorit mereu, pe când "trăiam".
Îți aduceai aminte, că vrei, să mă simt femeie,
O oarecare, doar asta-ți doreai, apoi, parcă,
Eu nici că mai existam, dar nu-i nimic,
Te voi răci întâi, la sufletu-ți amar.
Te voi iubi, așa cum tu, nu mi-ai arătat vreodată,
Însă nu vei putea simți, eu voi fi plecată,
Acolo, unde n-aș fi vrut s-ajung.
Mi-aș fi dorit să fiu nemuritoare,
Alături de copiii mei, de mama și de tata.
Eu te-am iertat pentru răul ce mi l-ai făcut,
Privește-mă de ești aici, iubește-mă în sufletu-ți amar.
Nu lăcrima, că totul, acuma e-n zadar.
La tine, n-am să mă întorc,
Eu te-am iertat, dar nu pot să te uit,
Chiar dacă mâine, voi fi "ascunsă",
Și-acoprita-n întuneric, în mormânt...
Desprinde-ți brațele de mine, că te-am avut destul,
Tu nu m-ai meritat, iar eu, ca o naivă,
Am tot sperat și te-am crezut,
De fiecare dată, te-am iertat.
Nu-ți voi mai scrie, nimic acum,
Te las în lumea ta stupidă și iată,
Ce cred eu și de astă dată,
Că nu vei ști nicicând, de-s vie, ori sunt moartă.
Zipf,Austria
17.04.2014
Costi Pop