_ _
să știi,
că te iubesc
și-asta,
se repetă mereu,
e micul dejun,
e prânz și cină,
aer pur,
oxigenându-mi
iubirea,
ce n-o mai știu,
și totuși, o respir,
dând sens vieții,
așteptând primăvara
să-mi surâdă,
uitând
de picurii de ploaie,
călători ai toamnei,
prezenți și iarna,
lăsând uimire,
pe chipul tău
frumos,
gândindu-mă,
unde-am uitat
poemul de iubire,
scris în grabă,
surâzând , melodiei
ce-mi vibrează,
prin simțuri,
stând cu ochii,
uneori închiși,
sunetele ei,
alunecând ușor,
spre suflet,
făcându-l,
să tresară,
întrebând,
unde-i iubirea
sinceră,
de-odinioară ?
Plouă și primăvara,
dragul meu,
mi-am imaginat,
c-ai spus
și vara, desculț,
dansând în ploaie,
ți-am răspuns.
Fiori,
ce se preling,
prin simțuri,
miracolul vieții,
dorință,
să te pot visa...
Ce pot eu,
face-acum, dacă,
nu te mai pot iubi
iar tu,
închisă-ntre lăcáte
parcă fermecate,
nu mă poți ierta ?
Undeva departe
25 octombrie 2016
