Veti intelege poate, scriindu-va celor care intrati aici, ca nu am avut vreme de acest blog, l-am lasat intr-o stare mediocra, candva asteptam cu interes, sa postez, sa-l aranjez...Mea Culpa!
Veti gasi celelalte poeme, aranjate in acest mod(proza literara), pe pagina mea de pe Facebook, sau aici mai jos:
http://confluente.org/articole/costi_pop
Va las sa cititi, apoi sa vedeti ceva poze de-ale mele, trimitand toate gandurile mele frumoase pentru oameni frumosi ca voi!
" Când munții, vor acoperi cerul, voi înceta să te mai iubesc, când soarele nu va mai străluci, îți voi spune adio, te voi părăsi, când prezentul va fi trecut, voi fi în viitor, unde, mă vei putea găsi, de vrei. Când oceanele, deșert vor fi, mă voi adăposti la umbra ta, să pot sorbi, din izvorul iubirii tale, așa cum fac și-acum, fără de care, n-aș mai fi eu, aș fi alta, fără noimă, fără vreun drum, sau fără cerul de deasupra munților. Mi-ai trimis nori de ploaie, să-mi pot lua umbrela cu mine, în timp ce te voi aștepta, mi-ai trimis un zâmbet, reflectat pe-o floare, privind-o, mângâiată, de raza ta de soare, ce-o porți în suflet mereu, păstrându-l cald și bun, încălzindu-l pe-al meu, atunci când sunt împreună, uneori, fiindu-mi teamă să-l privesc, pentru că știu ce-am să găsesc, fiind nevoie, să-l ajut, din hibernarea-i prelungă, să-l trezesc la viață , să-l fac, să înțeleagă, că nimic nu-i complicat. Doar eu sunt deseori, de ne-nțeles, croindu-mi greu, drumuri în viață. Dacă ai vrea acum, sufletul meu să-l vezi, e de-ajuns în ochi să mă privești, atent, să nu pierzi clipa, ce trece, care vine, să mă iubești, o veșnicie, doar pe mine. Fără iubirea ta, e întuneric și mi-e greu, să văd înăuntru ei, simțindu-mă, ca un pian fără clape, sau un violoncel, fără de corzi, să-ți pot cânta, de dor de tine, uneori fals, alteori fără glas, acompaniat de nimeni, singur pe drum, cu inima nebună, știi la ce...mă gândesc acum? Că te-aș iubi, chiar dacă apoi, m-ai părăsi, mi-ar ține de urât iubirea asta, ce se preface, uneori în întuneric. Dacă aș ști, să te păstrez, n-aș mai fi trist și nici în urmă, n-aș privi. Ești raza mea, de soare, cuprins de mine-n brațe, ieșită din întunericul, ce-mi luminează viața, în unic sens, știut de tine, lăsându-mă să te iubesc, că doar, la asta, mă gândesc, acum. Tăcerea disperată, după amorul imaginar cu tine, ascunsă printre cuvintele de dinainte, fumul de țigară, desenat de buzele tale, trezite în dorința de iubire, mă fac să scriu, că-s fericit, acompaniat, de nimeni cu-al tău parfum, singur pe drum, știi la ce...mă gândesc acum? S-a scurs, fără să fi știut că voi ajunge, să-l detest, uitându-mă în urmă, crezând c-am să mă regăsesc, printre atâtea frânturi de amintiri, încercând să mă iert, pentru atâtea cele, de greșeli, lăsate-n urmă și retrăite azi, dorind, ca cineva, să mă salveze, să mai rămân o clipă, lângă tine, până când, într-o bună zi, nu ne vom mai vedea. S-a scurs, de-atunci și pân-acum, de ieri și până azi, trăind speranța, c-o va face, până mâine și...până într-o altă zi, când, ne vom revedea, eu, trăind în timpul acesta, dragostea către tine, cred, n-o poate el schimba. Am adunat nisipul mării din vara, doar singura cu tine, de pe corpul tău frumos format de timp, același, care m-a oprit să te iubesc. E așezat într-o clepsidră, văzută doar de mine, ce-mi ține de urât, atunci când vreau, să mă gândesc la tine, atunci când vreau să te sărut. totul, e doar, o poveste, ce începe mai demult, doar pentru mine. Caut aievea, răscolind trecut care, mi-a aparținut și-atât e de ciudat, că n-am putut rămâne, acolo, unde mi-a fost mai bine, lângă tine...N-aveam de ales, am încercat apoi, să te uit, totul să rămână în urmă, privind cu ochii goi, `napoi, s-ating iubirea ce n-o mai înțeleg, căutând printre rafturile inimii, odihnindu-mă, pe-un...sentiment necunoscut, pe care, nu-l pot descrie în cuvinte. L-aș putea, însă, dansa cu tine, iubindu-te apoi, dacă timp voi mai avea, fie el, doar un minut, ce mult aș vrea, s-ating iubirea, răscolind trecut. Știu de ce, lămpile de noapte, s-au aprins și orizontul luminat de soare, s-a umbrit, știu de ce, țărmul mării, e inundat de valuri, în ritm amețitor, aducând scoici albe, nisipul găsindu-și loc în ele, spălat degrabă. Știu de ce vântul serii, fără ploaie, fără nori, e mai domol, răcorindu-mi chipul, așteptând, un gând, acela către tine, cu ochii-nchisi, cerșind parcă, iubire. Mai știu, de ce albastrul cerului și mării, cu verdele alături, pot naște roșul inimii, ce bate, al sângelui, ce-aleargă prin vene, aducându-mi emoții de iubire. Știu și de ce, acum, eu, mă gândesc la tine, vorbind cu timpul, cu D-zeu, vorbesc cu mine, spunându-mi, să răzbesc, visând că te doresc, Rugându-l pe El, să mă ajute, să mă țină-n viață și să pot, ca să te am doar pentru mine, să știu de ce, te mai iubesc...A mai trecut o zi, fără să-ți fi spus fiind, atât de-aproape, de mintea mea, ce era parcă, un carusel, rostogolind amintirile, căzând pe rând, peste mine, neștiind, pe care, să le îmbrățișez, pregătindu-mi buzele pentru săruturi, ce le-aștept și nu mai vin și știu de ce, întrebându-mă doar, unde ești ? Uneori soare, alteori furtună, și ploaia din iulie, amintindu-mi, de tine, uneori zi, alteori noapte, atâta vreme, cât le voi trăi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, te voi iubi. Uneori zâmbet, alteori lacrimi, trezindu-mi sufletul, de fiecare dată, lăsându-ți chiar acum, mesaj imaginar, în sticla plutitoare și sper, ca cineva să-l citească...aș vrea, ca tu să fii. Cuvinte-s despre, ochii tăi și despre mine, că nu-i pot vedea, despre buzele tale, ce nu le pot atinge și nici săruta, cuvinte, ce-aduc aminte de părul tău, sunt scrise, toate, pe hârtia, din sticla plutitoare. Uneori e furtună, alteori e soare, sunt obosit și singur, e noapte și timpul, cântă a nepăsare, purtând sticle, mesaje pe mare, pe valuri cu spume, închid ochii să visez, că sunt în altă lume, uneori, purtat de gânduri, alteori de iubirea ta, ce nu mai e și-o aștept, uneori ea vine, alteori, cine mai știe, pe unde se poate-ascunde. Întinzi o mână, să ți-o sărut, aș vrea mai mult, desigur...Sunt în altă lume, doar eu și fără tine, erai în preajma mea și mă-ntrebam, dacă totul, era, doar o-ntâmplare. Uneori vreau să știu, ce te face să plângi, alteori să râzi. Nimeni nu știe, ce-i cu mine, uneori mă chinui, alteori mi-e bine. Mesajul l-am scris, plutind acum, uneori stă, alteori e pe drum. De va ajunge, fi fără grijă, mă vei putea găsi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, sau uneori, pe altă lume, eu tot te voi iubi. Lumini și umbre, pe chipul tău frumos, ars de soare, scăldat uneori de valuri, sărutat de mine, pe nesăturate, mângâiat de vânt, străbătut de lacrimi și mai apoi, de zâmbetul, ce mă-nfioară, mă-ntreb, când l-am văzut ultima oară? Mi-e teamă, să-l ating, cu mâinile-mi prea aspre, mai bine îți cuprind, sufletul în brațe și-l invelesc în sentimente, ce vin, pentru tine. Mă-ntreb apoi, când ne-am iubit ultima oară ? Timpul trecut peste noi, ne-a schimbat, lăsându-și amprente, ce le retușăm, cu încercări tardive, găsindu-te indiferentă, șoptindu-mi fără să te-aud, iubindu-mă, fără să te simt, privindu-mă, fără să mă vezi, că sunt, atât de-aproape, îmbrățișându-ți sufletul, învelit de sentimente, ce încă vin, odată cu luminile de dimineață, urmate de umbrele nopților, ce mă așteaptă, să fiu singur, chiar dacă, nu mai vreau, simțindu-mă pierdut, cu un nou început, de fiecare dată, când știu, că mă aștepți. Mă vei ierta, de n-am să vin si tare-aș vrea, să ne găsim îmbrățișați, cu tine și-al tău suflet, fascinant, învelit imaginar, cu iubirea mea."
Veti gasi celelalte poeme, aranjate in acest mod(proza literara), pe pagina mea de pe Facebook, sau aici mai jos:
http://confluente.org/articole/costi_pop
Va las sa cititi, apoi sa vedeti ceva poze de-ale mele, trimitand toate gandurile mele frumoase pentru oameni frumosi ca voi!
" Când munții, vor acoperi cerul, voi înceta să te mai iubesc, când soarele nu va mai străluci, îți voi spune adio, te voi părăsi, când prezentul va fi trecut, voi fi în viitor, unde, mă vei putea găsi, de vrei. Când oceanele, deșert vor fi, mă voi adăposti la umbra ta, să pot sorbi, din izvorul iubirii tale, așa cum fac și-acum, fără de care, n-aș mai fi eu, aș fi alta, fără noimă, fără vreun drum, sau fără cerul de deasupra munților. Mi-ai trimis nori de ploaie, să-mi pot lua umbrela cu mine, în timp ce te voi aștepta, mi-ai trimis un zâmbet, reflectat pe-o floare, privind-o, mângâiată, de raza ta de soare, ce-o porți în suflet mereu, păstrându-l cald și bun, încălzindu-l pe-al meu, atunci când sunt împreună, uneori, fiindu-mi teamă să-l privesc, pentru că știu ce-am să găsesc, fiind nevoie, să-l ajut, din hibernarea-i prelungă, să-l trezesc la viață , să-l fac, să înțeleagă, că nimic nu-i complicat. Doar eu sunt deseori, de ne-nțeles, croindu-mi greu, drumuri în viață. Dacă ai vrea acum, sufletul meu să-l vezi, e de-ajuns în ochi să mă privești, atent, să nu pierzi clipa, ce trece, care vine, să mă iubești, o veșnicie, doar pe mine. Fără iubirea ta, e întuneric și mi-e greu, să văd înăuntru ei, simțindu-mă, ca un pian fără clape, sau un violoncel, fără de corzi, să-ți pot cânta, de dor de tine, uneori fals, alteori fără glas, acompaniat de nimeni, singur pe drum, cu inima nebună, știi la ce...mă gândesc acum? Că te-aș iubi, chiar dacă apoi, m-ai părăsi, mi-ar ține de urât iubirea asta, ce se preface, uneori în întuneric. Dacă aș ști, să te păstrez, n-aș mai fi trist și nici în urmă, n-aș privi. Ești raza mea, de soare, cuprins de mine-n brațe, ieșită din întunericul, ce-mi luminează viața, în unic sens, știut de tine, lăsându-mă să te iubesc, că doar, la asta, mă gândesc, acum. Tăcerea disperată, după amorul imaginar cu tine, ascunsă printre cuvintele de dinainte, fumul de țigară, desenat de buzele tale, trezite în dorința de iubire, mă fac să scriu, că-s fericit, acompaniat, de nimeni cu-al tău parfum, singur pe drum, știi la ce...mă gândesc acum? S-a scurs, fără să fi știut că voi ajunge, să-l detest, uitându-mă în urmă, crezând c-am să mă regăsesc, printre atâtea frânturi de amintiri, încercând să mă iert, pentru atâtea cele, de greșeli, lăsate-n urmă și retrăite azi, dorind, ca cineva, să mă salveze, să mai rămân o clipă, lângă tine, până când, într-o bună zi, nu ne vom mai vedea. S-a scurs, de-atunci și pân-acum, de ieri și până azi, trăind speranța, c-o va face, până mâine și...până într-o altă zi, când, ne vom revedea, eu, trăind în timpul acesta, dragostea către tine, cred, n-o poate el schimba. Am adunat nisipul mării din vara, doar singura cu tine, de pe corpul tău frumos format de timp, același, care m-a oprit să te iubesc. E așezat într-o clepsidră, văzută doar de mine, ce-mi ține de urât, atunci când vreau, să mă gândesc la tine, atunci când vreau să te sărut. totul, e doar, o poveste, ce începe mai demult, doar pentru mine. Caut aievea, răscolind trecut care, mi-a aparținut și-atât e de ciudat, că n-am putut rămâne, acolo, unde mi-a fost mai bine, lângă tine...N-aveam de ales, am încercat apoi, să te uit, totul să rămână în urmă, privind cu ochii goi, `napoi, s-ating iubirea ce n-o mai înțeleg, căutând printre rafturile inimii, odihnindu-mă, pe-un...sentiment necunoscut, pe care, nu-l pot descrie în cuvinte. L-aș putea, însă, dansa cu tine, iubindu-te apoi, dacă timp voi mai avea, fie el, doar un minut, ce mult aș vrea, s-ating iubirea, răscolind trecut. Știu de ce, lămpile de noapte, s-au aprins și orizontul luminat de soare, s-a umbrit, știu de ce, țărmul mării, e inundat de valuri, în ritm amețitor, aducând scoici albe, nisipul găsindu-și loc în ele, spălat degrabă. Știu de ce vântul serii, fără ploaie, fără nori, e mai domol, răcorindu-mi chipul, așteptând, un gând, acela către tine, cu ochii-nchisi, cerșind parcă, iubire. Mai știu, de ce albastrul cerului și mării, cu verdele alături, pot naște roșul inimii, ce bate, al sângelui, ce-aleargă prin vene, aducându-mi emoții de iubire. Știu și de ce, acum, eu, mă gândesc la tine, vorbind cu timpul, cu D-zeu, vorbesc cu mine, spunându-mi, să răzbesc, visând că te doresc, Rugându-l pe El, să mă ajute, să mă țină-n viață și să pot, ca să te am doar pentru mine, să știu de ce, te mai iubesc...A mai trecut o zi, fără să-ți fi spus fiind, atât de-aproape, de mintea mea, ce era parcă, un carusel, rostogolind amintirile, căzând pe rând, peste mine, neștiind, pe care, să le îmbrățișez, pregătindu-mi buzele pentru săruturi, ce le-aștept și nu mai vin și știu de ce, întrebându-mă doar, unde ești ? Uneori soare, alteori furtună, și ploaia din iulie, amintindu-mi, de tine, uneori zi, alteori noapte, atâta vreme, cât le voi trăi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, te voi iubi. Uneori zâmbet, alteori lacrimi, trezindu-mi sufletul, de fiecare dată, lăsându-ți chiar acum, mesaj imaginar, în sticla plutitoare și sper, ca cineva să-l citească...aș vrea, ca tu să fii. Cuvinte-s despre, ochii tăi și despre mine, că nu-i pot vedea, despre buzele tale, ce nu le pot atinge și nici săruta, cuvinte, ce-aduc aminte de părul tău, sunt scrise, toate, pe hârtia, din sticla plutitoare. Uneori e furtună, alteori e soare, sunt obosit și singur, e noapte și timpul, cântă a nepăsare, purtând sticle, mesaje pe mare, pe valuri cu spume, închid ochii să visez, că sunt în altă lume, uneori, purtat de gânduri, alteori de iubirea ta, ce nu mai e și-o aștept, uneori ea vine, alteori, cine mai știe, pe unde se poate-ascunde. Întinzi o mână, să ți-o sărut, aș vrea mai mult, desigur...Sunt în altă lume, doar eu și fără tine, erai în preajma mea și mă-ntrebam, dacă totul, era, doar o-ntâmplare. Uneori vreau să știu, ce te face să plângi, alteori să râzi. Nimeni nu știe, ce-i cu mine, uneori mă chinui, alteori mi-e bine. Mesajul l-am scris, plutind acum, uneori stă, alteori e pe drum. De va ajunge, fi fără grijă, mă vei putea găsi, oriunde-aș fi, pe-acest pământ, sau uneori, pe altă lume, eu tot te voi iubi. Lumini și umbre, pe chipul tău frumos, ars de soare, scăldat uneori de valuri, sărutat de mine, pe nesăturate, mângâiat de vânt, străbătut de lacrimi și mai apoi, de zâmbetul, ce mă-nfioară, mă-ntreb, când l-am văzut ultima oară? Mi-e teamă, să-l ating, cu mâinile-mi prea aspre, mai bine îți cuprind, sufletul în brațe și-l invelesc în sentimente, ce vin, pentru tine. Mă-ntreb apoi, când ne-am iubit ultima oară ? Timpul trecut peste noi, ne-a schimbat, lăsându-și amprente, ce le retușăm, cu încercări tardive, găsindu-te indiferentă, șoptindu-mi fără să te-aud, iubindu-mă, fără să te simt, privindu-mă, fără să mă vezi, că sunt, atât de-aproape, îmbrățișându-ți sufletul, învelit de sentimente, ce încă vin, odată cu luminile de dimineață, urmate de umbrele nopților, ce mă așteaptă, să fiu singur, chiar dacă, nu mai vreau, simțindu-mă pierdut, cu un nou început, de fiecare dată, când știu, că mă aștepți. Mă vei ierta, de n-am să vin si tare-aș vrea, să ne găsim îmbrățișați, cu tine și-al tău suflet, fascinant, învelit imaginar, cu iubirea mea."
