_ _

joi, 16 mai 2013

Organizatii secrete...(1)

V-ati gandit mereu la cate ceva frumos,util,bun si atragator.V-ati imaginat ca sunteti actorul din filmul preferat,sau din oricare altul,ca puteti fi d-voastra presedintele tarii sau guvernatorul bancii primul ministru,seful vreunui partid sau in locul oricarui om ce s-a realizat,in locul celui care a esuat in defavoarea voastra,in locul celui care-a zburat in spatiu.V-ati gandit probabil,ca sunteti langa alta persoana,decat cea care va este pereche acum,ca ati putea-o iubi,sau pur si simplu v-ar placea sa fiti cu ea.V-ati explicat de ce aveti astfel de ganduri si sentimente?Sigur ca nu au foarte mare importanta,daca acestea raman doar imaginatie si nu va indepartati de realitate.
Dragii mei,azi insa voi posta ceva gasit in periplul meu printre carti si n-aveti decat sa cititi,daca nu aveti altceva de facut.

O călăuză în reţeaua Lojilor,a Înaltei Finanţe şi Politici

Capitolul 1

Imaginaţi-vă că sunteţi un locuitor de pe o altă planetă sau galaxie, aţi străbătut cu nava dumneavoastră câţiva ani lumină şi vă îndreptaţi către planeta noastră. Misiunea dumneavoastră este să cercetaţi această planetă, să luaţi contact cu locuitorii ei, să schimbaţi informaţii ştiinţifice şi de orice altă natură. Dacă totul se desfăşoară pozitiv şi v-aţi convins de sinceritatea şi caracterul paşnic al locuitorilor, atunci planeta noastră ar putea intra în comunitatea intergalactică. Deci, s-ar putea lua contact cu alţi locuitori ai altor planete pe bază deschisă, ceea ce ar însemna un salt imens în conştiinţa pământenilor, dar şi în domeniul tehnologic şi al societăţii.

Când aţi intrat pe orbita pământului, deschideţi radioul să prindeţi o lungime de undă. Aţi prins întâmplător un canal ce transmite ştiri. Constataţi deodată că aveţi de-a face cu o planetă războinică, ai cărei locuitori nu se războiesc cu o altă planetă, ci se omoară între ei. Constataţi că la prima vedere nu există o motivaţie la baza acestor războaie: unii se luptă pentru credinţa lor, alţii pentru probleme rasiale. Unii nu sunt mulţumiţi cu mărimea teritoriului lor, alţii se luptă pentru a supravieţui, sau pentru că nu au ce mânca. Unii urmăresc numai banii, dar toţi au în vedere interesul propriu. Vă daţi seama că această planetă nu este în măsură să se ocupe cu schimburi de informaţii sau tehnologii, pe care dumneavoastră aţi vrea să i le oferiţi. Indiferent în ce ţară v-aţi duce, darurile dumneavoastră nu vor fi date în folosinţa binelui public, ci conducătorii acestor ţări le vor folosi pentru interesele lor egoiste.
V-aţi pus vreodată întrebarea, de ce oamenii poartă mereu războaie, unii contra altora?


Jean Jacques Babel, om de ştiinţă elveţian, a stabilit că în ultimii 5600 de ani omenirea a purtat 14500 de războaie, în care au murit trei miliarde şi jumătate de oameni. Această cifră reprezintă jumătate din populaţia globului. În 1991 s-au înregistrat, spre exemplu, 52 de războaie, respectiv, 52 de focare de război pe acest pământ.
În secolul nostru putem număra 104 ideologii contradictorii care se combat şi care justifică omorârea altor milioane de oameni.
Ce scop au războaiele pentru omenire?
Cu această temă s-au ocupat de-a lungul secolelor filozofii şi organizaţiile pacifiste şi au constatat că, din când în când, aproape toate vieţuitoarele pământului se luptă pentru hrană şi pentru teritorii. Dar purtarea agresivă a animalelor nu poate fi acceptată la oameni, aceştia din urmă având inteligenţă, conştiinţă şi etică.
Că luptele pot folosi ca amuzament, am văzut în antica Romă, unde gladiatorii erau puşi să se lupte pentru a distrage plebea de la problemele ei. Acelaşi principiu îl au astăzi televiziunea, video, fotbalul, pentru a-l distrage pe cetăţeanul superficial de la gânduri legate de existenţa lui fără sens.


De la ce gânduri ne sustrage pe noi mass-media?
Ce ar putea omul să afle sau să descopere, dacă n-ar fi încontinuu distras? Zicala veche „când doi se ceartă al treilea câştigă“ este cunoscută. Dacă o aplicăm la persoane sau ţări de pe planeta noastră, vom vedea că acest proverb este perfect aplicabil. De exemplu, un sistem bancar care a acordat un credit unei ţări ce poartă războiul, este desigur foarte interesat ca războiul să nu se termine repede. Prin război şi situaţii care creează nelinişte, naţiunile pot fi aduse în situaţia să accepte, de exemplu, intrarea în NATO, în ONU, lucru pe care nu l-ar fi făcut în condiţii normale, de linişte.
Pentru majoritatea celor neinteresaţi de mersul istoriei, afară de cei morţi, nu este vizibilă o coerenţă între ultimele războaie ale secolului nostru. Poate că războaiele, în afara industriei de armament, aduc şi altcuiva un folos?
Sunt într-adevăr, numai motive ideologice ale unor grupuri care dezlănţuie conflicte, sau poate se află altcineva în culise? Cine poate fi a treia persoană, sau al treilea grup? De unde provin imaginile duşmănoase de care suntem asaltaţi prin intermediul religiei, cărţilor sau mass-mediei? Cine poate profita de ura şi degenerarea oamenilor? În această carte vom arăta câteva persoane foarte reale.
În anul 1773, la o adresă de pe o stradă evreiască din Frankfurt, s-au plănuit în mare secret trei războaie mondiale, care urmau să bătătorească drumul către instaurarea unui guvern mondial, până la sfârşitul anului 2000.
Ideea de a instaura un guvern mondial nu este nouă. Vaticanul a încercat, până în zilele noastre, să facă din omenire o lume catolică, în acest scop sacrificând milioane de oameni.
Islamul şi-a fixat de asemenea acest ţel, iar prin faptul că are cea mai numeroasă şi mai fanatică religie din lume, are şi cele mai mari şanse de succes. O altă formaţiune este cea panslavistă, a cărei ideologie a fost fondată de Petru cel Mare. Ţelul ei era neutralizarea Germaniei şi Austriei, după înrobirea Europei, cucerirea Indiei şi a Persiei. Merită menţionată şi ideologia „Asia asiaticilor“, lucru cerut de Confederaţia statelor asiatice, în frunte cu Japonia. Apoi mai există cea pangermană, care tinde să controleze Europa, cu scopul de a se extinde mai târziu.
Dar persoanele despre care va fi vorba în această carte, sunt absolut independente de orice religie şi nu aparţin nici unei naţiuni. Ei nu sunt nici de dreapta şi nici de stânga, nici liberali, nici social-democraţi, dar folosesc toate instituţiile pentru scopurile lor. Sunt membri ai unei sau altei organizaţii, dar numai cu scopul de a îngreuna orice investigaţie, de a produce derută printre cei "curioşi" şi a-i aduce pe o filieră greşită. Ei se folosesc de creştini ca şi de evrei, de fascişti ca şi de comunişti, de sionişti ca şi de mormoni, de atei ca şi de satanişti, de cei bogaţi ca şi de cei săraci ... DE TOŢI!
Aceşti oameni mai sunt numiţi în cercurile lor „Iluminaţi“, „Big Brother“, ”guvern din umbră“, ”eminenţa cenuşie“, ”guvern shadow“
 "guvern secret".
Activitatea acestor „Iluminaţi“ a început încă demult în Mesopotamia sub numele de ”Frăţia şarpelui“. Dacă vrem să integrăm undeva sistemul lor de activitate şi gândire, atunci cel mai potrivit ar fi în machiavelism, o politică ce nu respectă normele etice: o politică fără scrupule.
Câteva exemple (cu privire la putere):
Sunteţi noul rege al unei ţări şi vreţi să vă asiguraţi pentru totdeauna tronul.
În acest scop, chemaţi la dumneavoastră două persoane, independente una de alta, persoane de care sunteţi sigur că vor face ceea ce le cereţi. Pe una o orientaţi spre stânga şi o finanţaţi să formeze un partid, pe cealaltă o finanţaţi de asemenea şi, o sprijiniţi să formeze un partid de dreapta. Acum aveţi două partide în opoziţie: dumneavoastră finanţaţi propaganda, alegerile, acţiunile şi sunteţi cel mai bine informat asupra planurilor lor. Ceea ce înseamnă că le controlaţi pe amândouă. Doriţi ca unul dintre partide să aibă mai mari şanse, îi alocaţi deci sume mai mari de bani decât celuilalt partid. Ambele partide sunt convinse că dumneavoastră sunteţi de partea lor. Poporul se află atât de prins în acest joc "stânga sau dreapta" şi invers, încât niciodată nu-şi va da seama că dumneavoastră sunteţi cauza neînţelegerii dintre aceste partide. Dimpotrivă, poporul vă va chema în ajutor şi vă va cere sfatul.
Un alt exemplu (cu privire la bani):
În războiul de secesiune american (1861-1865) au luptat statele din nord (care erau împotriva sclaviei) contra statelor din sud (care erau pentru sclavagism). Înainte de război, agenţii familiei Rotschild au dus o mare propagandă pentru "Uniune" în statele din Nord. În acelaşi timp, alţi agenţi ai aceleiaşi familii Rotschild duceau o campanie contra "Uniunii" în statele din Sud. La izbucnirea războiului, Banca Rotschild din Londra a finanţat războiul în statele din Nord, iar Banca Rotschild din Paris a finanţat statele din Sud. Singurii care au câştigat războiul au fost numai membrii familiei Rotschild.
Expun mai jos principiile sistemului, pe scurt:
1. A crea conflicte în care oamenii luptă unii contra altora şi nu contra adevăratei cauze a conflictului.
2. A nu apărea la vedere ca autor al conflictului.
3. A susţine cu bani toate părţile beligerante.
4. A apărea ca o instanţă împăciuitoare, care doreşte terminarea conflictului.

"Iluminaţii" doresc stăpânirea lumii şi atunci trebuie să provoace cât mai multă neînţelegere între popoare, acestea fiind cât mai încurcate în plasa dezinformării. Mijloacele cele mai puternice prin care Iluminaţii răspândesc neînţelegerea între oameni sunt aceste "organizaţii secrete internaţionale".
Şi aici ni se dezvăluie Planul. Instanţa "împăciuitoare" va fi chemată să aplaneze conflictul şi cine este pe această planetă "Instanţa Împăciuitoare"? ONU!
Trebuie să privim cine stă în spatele ONU. Iluminaţii nu sunt oameni de rând, ei sunt cei mai bogaţi oameni de pe pământ. Nu apar nici la televiziune, nici în mass-media, ei sunt cei care controlează aceste foruri. În cazul că vreodată se pomeneşte vreo vorbă despre ei, atunci aceasta se face numai absolut neutral sau pozitiv. Cea mai mare parte a omenirii nici nu a auzit de numele lor. Cei care au descoperit maşinaţiile lor şi le-au publicat, nu au devenit celebri, cu toate că ar fi meritat premiul Nobel. Să se întreprindă ceva împotriva Iluminaţilor ar fi foarte bine, dar cum să întreprindă ceva şase miliarde de oameni, împotriva cuiva despre a cărui existenţă nu a auzit nimic?
Este un fapt cert că aproape toţi oamenii sunt atât de prinşi în "problemele lor personale", încât nu au văzut sau nu mai văd ce se întâmplă în jurul lor. Cea mai mare parte a civilizaţiei noastre suferă de boala numită "apolitica", şi nu vor să aibă de-a face cu politica.

Din lipsă de timp, din lipsă de interes, din lipsă de spirit critic, din cauza lipsei de informaţii de specialitate, se ajunge la această absenţă din viaţa politică. Prin absenţă nu se obţine nimic. Dimpotrivă, fiecare individ care se resemnează, îi ajută pe Iluminaţi să-şi atingă scopul. De aceea, primul pas este de a se oferi cât mai multe informaţii despre acest domeniu.
"Căutaţi adevărul, deoarece adevărul vă va aduce libertatea!"
Putem împărţi oamenii în trei categorii:
1. Cei ce au posibilitate de acţiune.
2. Cei ce privesc pasivi evenimentele.
3. Cei ce se miră numai, de cele ce se întâmplă (de ceea ce văd).
Această carte este o contribuţie la elucidarea unor fapte, o încercare de a face cunoscute fapte ce sunt ţinute secrete de oamenii care trag sforile. Poate că, în urma lecturii cărţii, unii dintre cititorii din categoria a treia vor trece în categoria a doua, sau poate chiar în prima. Am dori ca informaţiile să nu fie înghiţite ca nişte poveşti ce ne sunt zilnic prezentate de mass-media. Oamenii care acţionează superficial şi sunt mulţumiţi de starea lucrurilor, ar face mai bine să închidă cartea aceasta.
Se poate întâmpla ca unii oameni să nu mai poată ieşi din dogmele odată însuşite, având o imagine deja formată asupra acestei lumi, ei nemaiputând asimila informaţii noi, având spiritul blocat şi nemaiavând loc pentru un alt adevăr.
Pe aceştia îi rugăm să fie deschişi şi să lase, pentru un timp, la o parte ideile preconcepute, să facă apel la intuiţie, la sensibilitatea proprie şi să judece dacă informaţiile date corespund cu realitatea, sprijinindu-se numai pe fapte istorice care sunt în bună parte cunoscute.
Realitatea istorică se desfăşoară pe două planuri. Un plan este general, aşa-zisa opinie publică, adusă nouă, marelui public, la cunoştinţă de către mass-media şi, mai târziu, de persoane care consemnează aceste informaţii sub numele de "istorie". Pe alt plan se află evenimentele ce nu se aduc la cunoştinţa opiniei publice. Aceasta este lumea în care îşi duc activitatea lojile secrete, asociaţiile secrete, marele capital, politica, economia, religiile, toate împletite între ele. De la acest nivel se creează naţiuni, se provoacă conflicte, se numesc preşedinţi, iar în cazul că nu funcţionează, tot de aici sunt eliminate.
Dar mai ales cetăţeanul care-şi formează imaginea lumii şi părerile de la televiziune şi radio, din ziare, de la şcoală şi din literatura curentă, este cel mai puţin informat despre faptele pe care le voi descrie mai jos.
Este de la sine înţeles că secretele sau activitatea unei loji secrete îşi îndeplinesc scopul, dacă rămân, într-adevăr, secrete. Existenţa unei loji secrete demonstrează că există ceva care li se pare "fraţilor masoni" destul de important pentru a fi ţinut secret faţă de restul oamenilor.
Ce poate fi aceasta?
Vom arăta mai departe că mulţi fraţi masoni ai diverselor organizaţii secrete, ocupă poziţii despre care numai în vis ne putem închipui, o asemenea poziţie "de vis" având-o una din cele mai importante organizaţii din America, The Council of Foreign Relations. Această organizaţie semisecretă este condusă de Sindicatul Rockefeller şi de către o organizaţie europeană cu numele de "Comitetul celor 300".
Printre membrii Comitetului celor 300 se află şi sir John J. Louden.

El este reprezentantul Băncii N.M. Rotschild din Londra, ocupând şi poziţiile de: preşedinte al Băncii "Chase Manhattan" a lui Rockefeller, preşedinte al "Royal Dutch Petroleum", director al "Shell Petroleum Company" şi administrator al "Fundaţiei Ford".
Acestea demonstrează puterea extraordinară şi influenţa unei singure persoane. Dar cum a ajuns în asemenea poziţie? Acest lucru este în legătură cu organizaţiile secrete, în acest caz "Comitetul celor 300". În Comitet sunt 300 persoane de acest calibru, iar el nu este cu siguranţă, cel mai influent. Vă puteţi închipui că deciziile, hotărârile, decretele ce se adoptă când se întrunesc aceşti oameni, au o influenţă hotărâtoare asupra mersului lucrurilor pe plan mondial. Aceşti oameni deţin secrete ce nu se spun în afară. Ei cunosc ceea ce noi nu cunoaştem, de aceea ei, cei "Iluminaţi", sunt atât de puternici. Aţi vrea să aflaţi despre ce secrete este vorba?
Aceste secrete au mai toate de-a face cu trecutul planetei noastre, cu apariţia speciei umane, cu naşterea omului, chiar cu aşa-numitele farfurii zburătoare UFO (obiecte zburătoare neidentificate).
Ne închipuim că la cuvântul UFO mulţi nu reacţionează cu plăcere. De aceea, este extrem de important să ne ocupăm de ceva "nou". Deşi tema nu este nouă, fiecare a auzit despre aceste obiecte formate din două discuri metalice ce se rotesc în sens invers, formând două câmpuri magnetice de natură terestră şi extraterestră. Dar, oamenii în Europa sunt la fel de dezinformaţi ca şi ceilalţi din lumea întreagă şi acest lucru are de-a face cu Iluminaţii care controlează mass-media.

A existat în cel de al treilea Reich o societate numită VRIL, care s-a ocupat exclusiv de construirea acestor obiecte zburătoare. Din ea făceau parte printre alţii: inginerul Viktor Schanberger, dr. W.O. Schumann, Schriewer, Habermohl, Miethe, Belluzo, de care încă-şi amintesc desigur, piloţii americani şi englezi ai celebrelor "Foo-Fighters". Construirea lor a fost extrem de rapid forţată după ce o farfurie zburătoare de natură extraterestră căzuse în Europa în 1936, şi care, în cădere nu s-a avariat. După ce s-a studiat acest obiect zburător, coordonat cu cele cunoscute în domeniul imploziei şi al antigravitaţiei, s-a trecut la construirea unui prototip. Richard Miethe a construit V7 (a nu se confunda cu V1 sau V2). Acest V7, echipat cu 12 turboagregate BMW 028, a făcut un zbor de încercare pe data de 14 februarie 1944 la Peenemünde, la o înălţime de 24.000 de metri, cu o viteză la zbor orizontal de 2.200 km pe oră. La sfârşitul anului 1942 s-au construit mai multe exemplare de avioane în formă de disc numite RFZ 6 "Hanebu II". Aveau un diametru de 32 m, o înălţime la axa mijlocie de 11 m şi zburau cu o viteză de 6.000 km/h. Puteau zbura 55 de ore încontinuu, cu start vertical, puteau să zboare orizontal, vertical şi în unghi drept, tipic pentru farfuriile zburătoare. În 1945 s-a reuşit un înconjur al pământului în câteva ore.

Mulţi se vor întreba, de ce Hitler nu a câştigat războiul, dacă a posedat o asemenea tehnologie? Pentru că aceste obiecte zburătoare nu puteau fi întrebuinţate în scopuri militare. Câmpul magnetic nu permite lansarea de pe navă a proiectilelor şi nici măcar folosirea armelor convenţionale. Un alt motiv este că lumea nu cunoaşte până azi cine a fost Hitler, care a fost scopul lui adevărat, unde a fost recrutat, de cine a fost finanţat, cum a ajuns în poziţia pe care a avut-o, în ce lojă a fost membru şi care au fost motivele celui de al doilea război mondial.
De aceea, toate cărţile, toate scrierile, toate documentele care conţineau date despre aceste lucruri, au fost foarte repede confiscate, îndepărtate de aliaţi, cu scopul de a manipula mai departe omenirea. Toate planurile şi mulţi oameni de ştiinţă ca Werner von Braun, în operaţia "Paperclip", au trecut în mâna americanilor (a se vedea rolul lui Maxwell).
Dezvoltarea obiectelor zburătoare în formă de disc, constituie un secret de categoria I în America. Acesta a fost unul din motivele pentru care a trebuit să moară Kennedy. Mai sunt multe fapte rămase secrete, de care nimeni nu a auzit nimic.
De exemplu, despre înfiinţarea unui stat german în Antarctica, de către Hitler, în timpul celui de al doilea război mondial. De ce a trebuit amiralul E. Byrd în 1947 să facă o expediţie armată cu 4000 de soldaţi, portavioane şi armament în acest ţinut, de unde s-au întors numai câteva sute? Multe întrebări fără răspuns.
Tema farfuriilor zburătoare este mai incitantă şi mai reală decât îşi închipuie mulţi oameni. Degradarea acestui fapt până la ridicol de către "Establishment-ul" anglo-american, a costat până acum miliarde, pentru ca mass-media să nu o popularizeze şi să o ridiculizeze*. Vă imaginaţi ce ar însemna pentru omenire această nouă energie fără cablu, fără benzină, fără poluare, fără reactoare atomice şi care nu costă nimic?

Oamenii pot fi controlaţi şi stăpâniţi prin energie, prin hrană şi prin dezinformare. Una din legile unei loji secrete este faptul de a nu apărea în public. Chiar pronunţarea numelui unui frate din lojă este pedepsită cu moartea, de exemplu în loja 99 a. În antichitate pronunţarea "octogonului" din teoria lui Pythagora era pedepsită cu moartea. Octogonul este cheia pentru a înţelege "Merkabah" (este denumirea câmpului magnetic al omului).
Mer-ka-bah = două câmpuri luminoase ce se rotesc invers, transportând spirit şi materie. Secretul este o forţă. El dă posibilitatea de a conduce operaţiuni fără adversari. Date ştiinţifice de mare importanţă rămân numai în cerc restrâns.
Activitatea Iluminaţilor a început încă din epoca sumeriană.


VA URMA...


Incognito - It's Just One Of Those Things

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va rog, fiti atenti la cuvintele pe care urmeaza sa le scrieti.Bunul simt este cel care trebuie sa primeze si sunt sigur ca asa veti face.Multumesc...:-)
Please pay attention to the words that is going to write here.Common sense is the one that should be a priority and I'm sure you will.Thank you...:-)