Viața-mi, ca o corabie

 

Întunericul nopții, își unduie șoaptele de iubire, așa cum timpul a rostogolit stâncile fărmate în mare, arcuindu-și aripile, prelungind seninul așternut peste noi găsindu-ne îmbrățișați, gândul meu, rătăcind preț de câteva clipe deasupra mării, căutându-mi alinare apoi în ochii tăi plini de bunătate, căutând mai departe taina sufletului tău, iubindu-te, eu însumi fiind o enigmă, dragostea mea transcede gândirea, sindromul iubirii ești tu, cea care mă poate scoate din singurătatea umană, acolo unde te caut încă la poarta materiei, întâlnind spiritul, dorința de a renaște, te pot iubi așa cum iubesc ziua și noaptea, pământul ce-așteaptă ploaia, întunericul ce se pierde în lumină, oferindu-ți căldura mea, stând de veghe la poarta iubirii tale, eu, veșnicul plin de speranță și totuși dezamăgit, nebunul ce te iubește, suferind de iluzia, că totul e zadarnic, urmând povestea mai departe, făcând inima-mi să surâdă zi de zi, știind că cineva mă așteaptă mereu, luând cu mine jumătăți de timp punându-le deoparte, găsind ascunzătoarea perfectă, omul ce fură timpul, cel care te iubește și nu știe cum s-o facă, nu spun nimic, norii se miră și ei, libertatea mea de a visa despre mare și furtunile ei, în stare să rupă încuietorile ce-au ferecat intrarea în sufletul meu dând năvală, inundând amintirile, "totul curge, nimic nu rămâne neschimbat", Heracles trecând prin mintea mea acum, lăsându-și câteva cuvinte, totul curge acum sau peste câțiva ani, Neființa va fi stăpână și cât de ușor lacrimile iasă, înduioșat de sentimentul către tine ce mă ține parcă de mână, ești doar tu, față de care nu mai am timp să greșesc, m-aș cufunda în lectura vieții tale însă, n-o cunosc pe-a mea, plutesc cu gând la tine, iubirea-mi nefericită mă face neîmplinit, adolescent naiv, neinteresat de timpul nimănui, doar de-al tău, obsesia mea de-o viață, soarele își lasă dârele pe masa unde scriu, e decembre`și sărbătoare, aerul de-afară fiind legănat de pale de vânt, viața ce nu poate fi un infinit, dorința mea de-a rămâne cu tine, venind pe lume odată cu mine, realitate a existenței mele, te vreau în ea, iluzia zilei de ieri, te vreau și mâine întrebându-mă dacă acum ești a mea, sperând să n-ajung Uitarea, altă durere a Universului, pasiunea pentru tine rămânând oarbă iar eu debusolat, judecând după poftele inimii mele, corupt de slăbiciunea de-a te iubi, sentiment lipit de adevăr, e fericirea mea, viața, corabia-mi cu pânze umflată de vânt, navigând spre destinul care ești TU !

 Costi Pop

26.12.2017

Undeva departe, Großsanktnikolaus, Banat