Desert si ploaie,dragoste si ura...
Mereu vom astepta sa fie,sa nu fie
Lacuri si rauri s-adape suflete care indura
Rigori ale unor vremuri trecatoare cum se stie,Fotografia muta,uitata intr-un colt umbros
Arata surprinzator cate un zambet,sau uimire,
Figuri de oameni asezati frumos
In cadru,ca s-apara si sa ramana-n amintire.
In ziua aceea parca a plouat
Din cer,pe iarba si pamant si pe copaci,
Parca ne-arata si ciresul cu parfum inmiresmat
A carui flori le zboara prin parul ce-l adie vantul.
Sunt chipuri cunoscute,mai mult sau mai putin,
Mai mult,ca imi sunt rude,ce le-am vazut in timp
Ma uit intr-un final la tata,parca-r fi el Zeul din Olimp.
Pe capul meu,chiar nici o floare n-a ramas
Eram micut,cu parul tuns atat de scurt...
De mama,cu un foarfec vechi,uitat langa un ceas,
Una,de-ar fi ramas in amintirea mea,stiu,vantul e cel vinovat.
Weisenkirchen im Attergau,Austria
06.03.2013
Costi, din păcate viaţa este prea scurtă, o clipă de neatenţie, de nebăgare de seamă şi gata, a trecut. Rămâi cu regretul că nu ai putut îndrepta greşelile făcute,că ai lăsat viaţa să treacă pe lângă tine şi cu nostalgia timpurilor de altădată, a inocenţei pierdute. Frumoasă poezia. Îţi doresc numai bine,Mihai.
RăspundețiȘtergere